Consultatii Copii

Consultaţiile pediatrice se adresează tuturor grupelor de vârstă, de la nou născut la copilul mare. Un copil nu este “prea mic“ pentru a fi examinat, indiferent de vârstă. Există metode specifice şi aparatură performantă adecvate vârstei şi nivelului de colaborare al copilului.

 

Pentru copilul mic determinarea refracţiei (dioptriilor) se realizează de la distanţă, cu ajutorul Plusoptix, un refractometru modern, prietenos, care furnizează cu mare precizie date asupra eventualelor vicii de refracţie ale copilului. Astfel puteţi şti încă de la vârsta de sugar, dacă copilul dumneavoastră va necesita portul ochelarilor pentru o vedere bună.

La copilul foarte mic, care nu colaborează, suspect de afecţiuni oculare grave se poate realiza examinarea completă în narcoză (cu copilul adormit), în sala de operaţie.

 

În cadrul consultaţiei se pot depista diverse afecţiuni care pot duce la o vedere scăzută la vârstă de adult în cazul lipsei sau întârzierii tratamentului :

-vicii de refracţie

-strabism

-ambliopie

-cataractă congenitală

-glaucom congenital

– afectiuni retiniene

– infecţii şi inflamaţii ale ochiului

– anomalii ale pleoapelor (ptoza         palpebrală,  entropion, ectropion), malformaţii congenitale

Copilul poate fi urmărit în timp, fiecare pacient având o fişă de examinare ce ne permite urmărirea dezvoltării sale vizuale.

Spaţiile de joacă special amenajate în cadrul clinicii reduc stresul examenului medical, intenţia noastră fiind de a transforma consultul intr-un joc.

45

  • Telefon: 0264 532 874
  • Telefon: 0364 148 959
  • Telefon: 0728 006 138
  • office@clinicairis.ro
  • Str. Calea Mănăştur nr. 13 – Cluj Napoca

Program

  • Luni 09:00 AM – 19:00 PM
  • Marti 09:00 AM – 19:00 PM
  • Miercuri 09:00 AM – 19:00 PM
  • Joi 09:00 AM – 19:00 PM
  • Vineri 09:00 AM – 18:00 PM
  • Sambata Inchis
  • Duminica Inchis